• Despre
  • Evenimente
  • Specializari
    • Planuri de invatamant
  • Admitere
    • Admitere septembrie 2019
    • Admitere iulie 2019
    • Admitere Iulie 2018
    • Masterat
  • Cursuri
  • Licență
    • Licență 2020
    • Licență 2019
    • Licență 2018
  • Contact
  • Linkuri

Prezentare

Prezentare

Prin fondarea Universitaţii din Bucureşti in 1864, Şcoala Superioara de Litere (infiintată in 1863, 2 noiembrie) a devenit parte a acesteia ca Facultate de Litere si Filosofie.

Universitatea din Bucuresti a dispus de un corp profesoral de mare valoare, format in majoritatea sa la universitati din Franta si din Germania. Facultatea de Litere a fost ilustrata de un numar impresionant de creatori de scoala in domeniul filologiei care s-au distins si prin eforturile de a dezvolta cercetarea stiintifica, personalitati precum: August Treboniu Laurian – primul decan al facultatii, 1865-1882, Titu Maiorescu, Ioan Bogdan, Ovid Densusianu, Ion Bianu, Mihail Dragomirescu, Eugen Lovinescu, Alexandru Rosetti, Ion Aurel Candrea, Nicolae Cartojan, Dumitru Caracostea, Stefan Ciobanu, Tache Papahagi, Theodor Capidan, Iorgu Iordan, Boris Cazacu, Ion Coteanu, George Calinescu, Serban Cioculescu, Tudor Vianu, Silvian Iosifescu, Alexandru Piru, Zoe Dumitescu Busulenga, Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Mihai Pop, Emanuel Vasiliu s.a. Potentialul cultural al facultatii a fost sustinut si de o intensa activitate publicistica; in fruntea unor institutii, asociatii figurau profesorii facultatii; Fundatia pentru Literatura si Arta ,,Regele Carol II”, condusa de Alexandru Rosetti, edita, intre altele, Revista Fundatiilor Regale. Prestigiul international al facultatii, al Universitatii din Bucuresti, a fost realizat prin editarea si tiparirea lucrarilor stiintifice ale profesorilor si prin crearea  unui centru de formare a specialistilor in filologie .

In prezent, la Facultatea de Litere studiaza 1.683 de studenti la cursuri de zi, 205 la cursuri cu frecventa redusa, 506 la Invatamant la Distanta, 147 la Studii Aprofundate si Master, 326 la Colegiul Universitar de Administratie si Secretariat; 37 de absolventi cu examen de licenta urmeaza cursul postuniversitar de reconversie profesionala pentru obtinerea calificarii de profesor de limba si literatura romana; in fiecare an, un numar de 25 de persoane urmeaza cursul postuniversitar de perfectionare  in Biblioteconomie. Catedra de Limba romana a facultatii organizeaza cursuri de limba romana pentru studentii straini inscrisi in anul pregatitor.

Pentru cunoasterea limbii, culturii si civilizatiei romane in afara tarii, s-au organizat lectorate de romana in Franta (Grenoble, St.Etienne), Italia (Roma, Pisa, Padova), Olanda (Amsterdam), Austria (Viena), Coreea de Sud (Seul). Facultatea de Litere a initiat parteneriate interuniversitare cu: Universitatea “Paul Valery” din Montpellier, Universitatea din Tel Aviv , Universitatea “Sapienza”din Roma, Universitatea “Hankuk” din Seul, Universitatea din Bochum, Institutul de Romanistica din Viena, Institutul Cultural din Venetia , Universitatea din Bordeaux.

Conducere şi administraţie

Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a învăţământului la distanţă din cadrul Uuniversităţii din Bucureşti, Centrul ID/IFR dispune de un director, în persoana doamnei Lector. Dr. Universitar Ana Maria Teodorescu, precum şi de un corp de şase administratori, cu sarcini de coordonare şi de comunicare a serviciilor educaţionale ale Centrului ID/IFR. Pentru administrarea activităţilor privind şcolaritatea, Centrul ID/IFR utilizează serviciile secretariatului Facultăţii de Litere.
De asemenea, prin intermediul forumului electronic se asigură informarea corectă şi în timp util a studenţilor cu privire la modificările sau actualizările aduse deciziilor de organizare a programului de studii (taxe de studii, planificare orară, programări ale examenelor) sau asupra oricărui alt aspect legat de învăţământul la distanţă.
Centrul ID/IFR promovează practicile deontologice cu privire cu activităţile de conducere, cercetare, predare/seminarizare cu prilejul şedinţelor interne, precum şi în şedinţele de analiză ale Departamentului de comunicare şi relaţii publice şi ale Consiliului Facultăţii de Litere.
Întrucât Centrul ID/IFR se află sub coordonarea administrativă şi ştiinţifică directă a Facultăţii de Litere, regulile de conduită, principiile etice şi deciziile referitoare la aplicarea acestora, adoptate de Consiliul facultăţii, se aplică şi studenţilor, cadrelor didactice şi personalului administrativ din cadrul acestui Centru.
Centrul ID/IFR se supune practicilor de autoevaluare anuală şi de audit intern, reglementate la nivel de universitate şi de facultate.
Dezvoltarea unei culturi a evaluării cu accent pe evaluarea de către studenţi poate deveni un obiectiv important al îmbunătăţirii calităţii în activitatea didactică a facultăţii noastre în anii următori. Un alt obiectiv de îmbunătăţire a calităţii este introducerea unui sistem echitabil şi transparent de evaluare a personalului, care să se refere în mod distinct la predare, cercetare, implicare în activităţile catedrei sau facultăţii şi difuzarea ştiinţei şi a culturii.

 

Servicii

Centrul ID/IFR se angajează să ofere şi să asigure studenţilor accesul la următoarele servicii:

  1. Asistenţă la înscriere, activitate ce presupune prezentarea, de către coordonatorii de an, a tuturor detaliilor legate de învăţământul la distanţă: procedură de înscriere; procedură de admitere şi de confirmare a locului obţinut prin concurs de admitere;
  2. Acces la facilităţi financiare, prin posibilitatea de a eşalona taxa de studiu (în anii universitar anteriori, Senatul Universităţii din Bucureşti a aprobat eşalonarea taxei de studiu în patru tranşe);
  3. Asistenţă educaţională, oferite de cadrele didactice ce susţin cursuri şi la învăţământul de zi; aceasta constă în menţinerea legăturii cu studentul prin e-mail, e-forum (prin intermediul coordonatorului de an) sau a tutoratelor lunare;
  4. Organizarea anului universitar în opt tutorate de studiu – în weekend (câte patru pentru fiecare semestru);
  5. Predarea resurselor de învăţământ (materiale didactice), de către personalul departamentului, în cadrul tutoratelor lunare;
  6. Acces la mijloace de comunicare, prin e-mail şi site-ul www.litereidifr.ro , cu secţiune de forum, special creată pentru studenţi (fiecare student primeşte la înscriere un user şi parolă);
  7. Materiale didactice adecvate atât în format print cât şi electronic;
  8. Examinare adecvată; la începutul fiecărui semestru, se stabileşte modalitatea de evaluare a studenţilor (termene de predare proiecte parţiale, formă de evaluare pentru examen);
  9. Programarea sesiunilor de examen, conform structurii anului universitar;
  10. Asigurarea înregistrării rezultatelor obţinute în urma evaluărilor parţiale şi finale, prin realizarea unei situaţii centralizate de către Secretariatul Facultăţii de Litere şi de către fiecare coordonator de an în parte;
  11. Consiliere profesională asigurată atât de cadrele didactice ale Centrului ID/IFR, cât şi de către coordonatorii de an;
  12. Asigurarea unui sistem profesional de rezolvare a sesizărilor şi solicitărilor studenţilor prin e-forum, e-mail, telefon şi fax, program cu publicul.

Colaborări

Centrul ID/IFR dispune de colaborările angajate de facultate şi de Departamentul de Comunicare şi Relaţii publice, precum şi de înţelegeri bilaterale cu diverse instituţii publice şi private pentru organizarea practicii studenţilor.
Practica de specialitate este integrată în planul de învăţământ şi urmăreşte dezvoltarea competenţelor necesare exercitării profesiei de specialişti în comunicare publică. Studenţii de la programul Comunicare şi relaţii publice sunt coordonaţi de către cadre didactice responsabile cu practica de specialitate. Practica de specialitate, prin colaborarea personalului universitar cu personalul de specialitate din instituţia gazdă, contribuie la definirea situaţiei concrete în care va lucra viitorul absolvent, precum şi la menţinerea activă a relaţiei formare profesională – piaţa muncii.

Acces Campus Virtual
Facebook Litere ID IFR
You Tube Litere ID IFR
Instagram Litere ID IFR
Foto Litere ID IFR
Taxe
Cereri tip

Foto Centrul ID IFR

  • SDIM2528
  • 20210619_141554
  • 20210619_141723
  • SDIM2527
  • 20210619_141720
  • 20210619_141549
  • SDIM2526
  • SDIM2524
  • 20210619_141330
"Majoritatea profesorilor ce predau aici nu sunt doar „oameni de litere”, ci sunt profesionişti dacă nu chiar în relaţii publice, cu siguranţă în domenii conexe, precum mass-media, publicitate etc., astfel că perspectiva pe care o oferă studenţilor este dublă: atât teoretică, cât şi practică."
(Andreea Dobre - Gandurile unei foste studente)

Marturii Studenti CRP

  • Alexandra Sasu – Testimonial – Facultatea de Comunicare si Relatii Publice – Frecventa Redusa
  • Gandurile unei foste studente – Andreea Dobre

Articole recomandate

Returning to work in the future of work
Student resistance movements in higher education
Acute Stress Reduces the Social Amplification of Risk Perception

Institute for Public Relations Logo

Echipa IFR

Copyright © 2022 Litere ID IFR - Facultatea de Litere - Universitatea din Bucuresti

We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept”, you consent to the use of ALL the cookies.
Cookie settingsACCEPT
Manage consent

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT